Se afișează postările cu eticheta doliu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doliu. Afișați toate postările

vineri, 22 septembrie 2017

VIATA DUPA DOLIU



                                                         
Stăteam pe o băncuţă de lemn, discutând cu cineva, când mi-a sunat telefonul. M-am uitat la număr – era Dani, sora mea. Am răspuns, şi la telefon era de fapt mama. „Vino la spital“, mi-a spus ea, „că e gata.“ „Ce e gata?!“ i-am răspuns pe un ton iritat, deşi în sinea mea ştiam foarte bine la ce se referea. Se referea la tata, care era în spital suferind de leucemie. Am închis telefonul şi am rămas încremenită, privind în gol. Mintea mea încerca să asimileze ce îmi spusese mama, dar nu reuşeam. Probabil că persoana cu care vorbeam (al cărei nume nu mi-l amintesc) şi-a dat seama după expresia de pe faţa mea că ceva nu era în ordine, că m-a întrebat ce s-a întâmplat. „Tocmai mi-a spus că tatăl meu a murit...“ am îngăimat eu, parcă vomitând cuvintele pe care gura mea nu vroia să le rostească, şi care păreau străine de persoana mea. „O, îmi pare rău...“ a spus ea pe un ton politicos. Apoi eu  m-am ridicat să îl caut pe soţul meu, Beni, şi ea a părut uşurată că plec, şi a găsit pe altcineva cu care să facă conversaţie.  Înainte să ne urcăm în masină să plecăm spre spital, ţin minte că cineva mi-a urat ca Dumnezeu să mă mângâie pentru pierderea tatălui meu. „Ce tâmpenie“, m-am gândit. Tatăl meu nu era mort, sau, dacă murise, Dumnezeu va face o minune şi îl va aduce la viaţă.  Acea zi a marcat începutul unui capitol nou din viaţa mea – doliul. Nu aş fi ales niciodată să învăţ lucrurile pe care le-am învăţat în anii care au urmat morţii tatălui meu. Pe dinafară, şi eu şi familia mea am trecut cu bine peste pierderea lui. Pe dinăuntru, unii dintre noi încă avem răni necicatrizate. Am ajuns să pot să vorbesc despre el fără să plâng (de cele mai multe ori), dar încă am momente când mi-e atât de dor de el încât simt că nu mai pot să respir dacă nu îl văd.


Astfel, dacă ai pierdut pe cineva, iată la ce te poţi aştepta:
Doliul tău poate dura mai mult decât se aşteaptă cei din jur.
Doliul poate necesita mai multă energie decât ţi-ai fi putut imagina.
Doliul tău poate aduce multe schimbări şi va fluctua.
Doliul te va afecta în toate sferele vieţii tale: socială, fizică, psihică.
Vei jeli atât ceea ce ai pierdut în trecut, cât şi ceea ce vei pierde în viitor.
Vei jeli nu numai persoana în sine, ci şi toate visele, speranţele, aşteptările neîmplinite faţă de cel drag, cât şi nevoile pe care nu ţi le va mai putea implini.
Doliul tău va conţine un amalgam de sentimente, nu numai depresie şi tristeţe.
Vei experimenta o combinaţie de mânie şi depresie, iritabilitate, frustrare, intoleranţă.
Îţi va păsa prea puţin de tine însuţi.
Vei experimenta „spasme“ de doliu – valuri bruşte de jale care te vor lua pe nepregătite.
Iţi va fi greu să gândeşti raţional şi să iei hotărâri, şi vei uita multe lucruri.
Te vei întreba dacă nu cumva îţi pierzi minţile.
Vei fi, pentru o perioadă, obsedat(ă) de moarte şi de cel decedat.
Vei începe să cauţi sensul vieţii şi îţi vei pune sub semnul întrebării credinţa sau concepţiile filozofice.
Vei vrea să te retragi social, să nu mai interacţionezi cu prietenii sau să îţi schimbi prietenii.
Vei experimenta schimbări fizice.
Vei descoperi că sunt anumite date (zile de naştere, aniversări) sau evenimente (Crăciunul, Paştele) sau stimuli (un anumit parfum, sau faţa cuiva care seamănă cu cel decedat) care vor declanşa o explozie de dor şi durere.
Cei din jur vor avea aşteptări nerealiste de la tine şi îţi vor răspunde într-un mod care nu-ţi va fi de ajutor.
Anumite experienţe mai târziu îţi vor readuce la viaţă sentimentele din doliu (căsătoria unuia dintre copii, absolvirea, etc.).


Ce transformari se petrec in interiorul tau?
vei experimenta nelinişte, dureri de cap, tremor, tulburări de digestie, de apetit, pofta sexuală va fi diminuată, îţi va fi afectat somnul (ca şi cantitate şi calitate), vei creşte sau pierde din greutate, vei avea modificări de energie (te vei simţi poate mai obosit ca de obicei).
Iată o listă cu unele din bolile pe care le poţi face dacă nu încerci să amortizezi efectele stresului asupra corpului tău:
 Boli digestive: intestine iritate, ulcer, gastrită, constipaţie sau diaree cronică, diabet zaharat.
 Boli cardiovasculare: palpitaţii sau diverse tulburări de contracţie a cordului, atac de cord, hemoragie cerebrală, hipertensiune arterială.
Tulburări respiratorii: exacerbarea atacurilor de astm bronşic (pentru cei care suferă deja de astm). Artrită, dureri musculare.
Tulburări neuropsihice: anxietate, atacuri de panică, episoade depresive sau maniacale.
Scăderea sistemului imunitar, ceea ce atrage contractarea mult mai rapidă a unor bacterii sau virusuri determinând răceli, gripe, pneumonii, hepatită. De aceea, chiar dacă nu simţi un mare entuziasm pentru sănătatea ta în această perioadă, este important să înţelegi că viaţa ta nu s-a sfârşit  şi că este de datoria ta (în mod deosebit dacă sunt şi alţii care depind de tine, cum ar fi copiii) să încerci să îţi păstrezi sănătatea.


Cum putem fi alaturi de o persoana in doliu? De cele mai multe ori este suficient :
• sa fiti atent, rabdator, respectuos si sensibil
• sa acordati prioritate sentimentelor si nevoilor persoanei indoliate
• sa vorbiti mai putin si sa ascultati mai mult
a. Retineti ca este suficient sa va exprimati compasiunea si condoleantele in mod sincer si cit mai scurt (simplu) ; Nimeni nu va cere (nimeni nu se asteapta de la dumneavoastra ) sa faceti sa dispara durerea
b. Intrebati cu ce puteti fi de folos. Oferiti-va sa faceti doar lucruri pe care sunteti sigur ca le puteti duce la bun sfarsit. Este un moment total nepotrivit pentru promisiuni false!
c. Incercati sa nu oferiti lucruri care nu vor fi de folos sau pe care persoana respectiva nu le doreste. Acestea ar putea accentua singuratatea, furia sau tristetea acestei persoane
d. Respectati limitele. Nu invadati intimitatea unei persoane care a suferit o pierdere abordand-o la serviciu sau la sala de sport, privindu-o adanc in ochi sau cu o strangere de mana insistenta pentru a-i arata simpatia. Ii este cu siguranta deja greu sa se mentina pe linia de plutire si sa se concentreze  si ultimul lucru de care are nevoie este sa ii reamintiti de pierderea suferita (prietenii apropiati au rareori acest gen de comportament)
e.  Lasati mesaje – vocale sau prin e-mail – sau trimiteti un mic cadou, pentru a arata ca va ganditi la persoana respectiva, si nu asteptati nimic in schimb. Este chiar indicat sa precizati ca nu asteptati si nu este nevoie de vreun raspuns
f. Nu cereti nimic. Nu va asteptati ca persoanele care sunt de obicei generoase sa fie asa mai devreme de cateva luni sau chiar un an – doi
g. Asteptati-va ca persoana respectiva sa fie mai iritabila si mai sensibila ca de obicei, si fiti ingaduitor(oare)
h. Nu repetati la nesfarsit cat sunteti de devastat, trist si indurerat datorita acestei pierderi. In comparatie cu durerea persoanei indoliate, a dumneavoastra este doar o picatura intr-un ocean si persoana respectiva are alte griji decat suferinta dumneavoastra
i. Fiti foarte atent la gesturi si la indicii non-verbale (limbajul corpului), cum ar fi datul ochilor peste cap si agitatia. La cel mai mic semn, schimbati subiectul sau incetati ceea ce faceti
j. Evitati cliseele de genul « Macar acum nu mai sufera » sau « D-zeu ne da doar atat cat stie ca putem duce ». Cu siguranta persoana care a pierdut pe cineva drag n-a vrut sa auda asta nici cand i s-a spus pentru prima oara, si nu vrea sa auda nici acum
k. Nu va asteptati ca persoana indoliata sa depaseasca aceasta incercare in cateva luni. Aceasta nu se va intampla. Acest proces (de vindecare) poate dura 2-3 ani
l. Umorul, o veste buna sau cererea unui sfat intr-un domeniu cunoscut persoanei indoliate – pot fi modalitati de a distrage atentia intr-un mod placut si de a reveni la o oarecare normalitate – chiar daca este vorba despre o ameliorare temporara. Procesul de doliu poate dura chiar si 2-3 ani


Fazele procesului de doliu:
negarea - persoana nu accepta realitatea, pentru a se proteja de fluxul emotional prea puternic, nu vrea sa vada, sa auda, sa inteleaga.
furia - protesteaza in fata realitatii, devine furios pe altii - Doctorii nu si-au dat toata silinta, sau furios pe sine cu sentimente de vinovatie  -Poate ca ar fi trebuit sa mai fac, sa mai incerc...
negocierea - in starile de vulnerabilitate si neputinta pot aparea conditionari de tipul: Ma voi ruga de mai multe ori pe zi pentru a nu pati ceva rau cei dragi.
depresia - reprezinta faza de constientizare a mortii, se manifesta prin tristete accentuata si regret.
acceptarea - este momentul in care se accepta pierderea, apare o anumita detasare de evenimentul mortii. Din nefericire, sunt persoane care nu trec prin toate aceste faze si raman blocate in unele etape. In aceasta situatie apare doliul complicat si este necesar ajutorul de specialitate.


Cand este indicat sa apelati la servicii psihologice:
- cand persoana nu doreste sa se desparta de lucrurile persoanei decedate
- cand nu poate vorbi despre cel disparut/a fara sa planga in crize
- prezinta tendinta de izolare, dorinta de a-si schimba radical viata
- are sentimente de vinovatie, stima de sine scazuta, frica de boala si moarte


Bibliografie: Drum prin doliu - Anda Mogos
                     Comunitate de sprijin: Exista viata dupa doliu!




depresirmântării, la ritualurile de după îmormântare şi suportul emoţional din partea familiei şi celor apropiaţi. În această fază persoana poate să nu fie interesată de nimic, se simte Fazele procesului de doliu: 

Prima etapă: NEGAREA. În această etapă este posibil să apară blocajul emoţional, manifestat prin incapacitatea persoanei de a înţelege şi de a realiza ce se întâmplă. 
"Nu, n-a murit, nu e cu putinţă !" Persoana nu poate privi realitatea în faţă şi încearcă să se protejeze de fluxul emoţional prea puternic. Persoana refuză starea prin care trece, nu vrea să vadă, să audă, să înţeleagă. 
În această perioadă se poate manifesta uitarea selectivă, deziluzia, negarea semnificaţiei pierderii. 

A doua etapă: FURIA: Persoana poate protesta în faţa realităţii, "E nedrept, nu voiam să moară, de ce a plecat ?" Poate da vina pe ceilalţi "Medicii nu sunt în stare de nimic, n-a fost îngrijit cum trebuie !" sau se poate înfuria pe sine însuşi. Pot apărea sentimente de vinovăţie "Ar fi trebuit, dacă aş fi ştiut..." 

A treia etapă: DEPRESIA. În funcţie de istoria personală, situaţiile prin care a trecut persoana se pot întâlni şi situaţii depresive. Mai ales când este vorba de o persoană importantă care părăseşte această lume. În acest caz este foarte important pentru înţelegerea şi depăşirea stării de doliu, participarea activă la ritualurile înmormântării, la ritualurile de după îmormântare şi suportul emoţional din partea familiei şi celor apropiaţi. În această fază persoana poate să nu fie interesată de nimic, se simte 

miercuri, 3 august 2016

Poveste terapeutica pentru gestionarea doliului la copii



 

        Sunt situatii neprevazute si nefericite in viata unui copil, atunci cand pierde pe cineva foarte apropiat. Copii reactioneaza diferit de adulti. In saptamanile care urmeaza decesului cuiva drag, unii copii sufera sau cred ca persoana respectiva inca mai traieste. Negarea pe termen lung a mortii poate duce la complicatii emotionale. Daca copilului ii e teama sa mearga la inmormantare este de preferat sa nu fie fortat. In schimb poate fi ajutat sa-si aminteasca de persoana draga in alt fel: privitul unui album cu fotografii,  amintirea unor momente frumoase  petrecute impreuna, ascultarea unor povesti. Sa permitem copiilor sa-si exprime sentimentele de doliu si suferinta. In asemenea momente este potrivit sa le spunem copiilor urmatoarea poveste:

        Intotdeauna e trist cand moare cineva drag noua. Prima data cand Bill a trecut prin asta a fost cand Peticel, cainele lui, a murit. Fusese mai mult decat un caine pentru Bill. Fusese prietenul lui inca de cand isi putea aduce aminte. Fusese langa el mai mult timp decat sora lui, Janet, si era intotdeauna langa el, chiar si cand cel mai bun prieten al lui Bill, Troy, nu putea fi alaturi de el.
   
        Peticel se juca cu Bill oricand voia. Isi punea tacut capul in poala lui cand voia sa vorbeasca despre unele din lucrurile pe care  nu le discuta niciodata cu nimeni altcineva. Peticel statea acolo, maraind intre tatal sau si Bill, cand tatal se supara pe el. Nu era nici o indoiala ca acel catel era cel mai bun prieten al lui si ca fusese intotdeauna asa.

       Totusi, Peticel imbatranea. Blana ii devenea mai gri si se tara incet pana la usa pentru a-l intampina cand venea de la scoala, in loc sa sara in sus, cu labele pe pieptul lui Bill si incercand  sa-l linga pe fata. Tata il dusese de cateva ori la veterinar in ultimele cateva luni si de data asta tata se intorsese singur acasa. I-a explicat ca veterinarul spusese ca era mai bine sa il adoarma pe Peticel.

      Bill stia ca asta insemna ca Peticel era mort, dar nu voia sa creada. Stia ca Peticel era batran. Nu mai era ca inainte, dar cumva Bill se asteptase - si voise - ca prietenul sau patruped sa fie intotdeauna acolo. A incercat sa-si retina lacrimile, dar nu a putut. Mama lui l-a imbratisat si a spus:
      - E in regula. Tu l-ai iubit pe Peticel si el pe tine. E in regula sa fii trist.

      Bill a adormit plangand in acea seara. De fapt, a plans asa de mult, incat nu dormise aproape nici o secunda. A doua zi la scoala era ametit si, probabil, nu a auzit nici macar un cuvant din ce spunea profesoara. Nu a vrut sa se joace cu colegii la pranz sau dupa scoala. Nu putea sa se gandeasca decat la Peticel.

      S-a pomenit intrebandu-se daca nu cumva  fusese o greseala. Putea tata sa-i dea vesti gresite? Daca Peticel se insanatosise inainte ca veterinarul sa-l adoarma? Ar trebui sa mearga la veterinar sa verifice? Stia ca speranta aceasta nu era realista, dar nu voia sa accepte faptul ca Peticel nu avea sa se mai intoarca niciodata acasa.

     Acum, daca l-ai cunoaste pe Bill, sunt sigur ca ti-ar placea. E un copil dragut, departe de a fi furios, dar in acele zile au fost momente cand tipa la sora sau la parintii sai daca ii cereau sa faca ceva - si apoi se scufunda in ganduri de disperare si tristete. Cateodata i se parea nedrept. De ce sa moara Peticel, cand el fusese un prieten asa de bun si nu facuse niciodata rau nimanui?

    Treptat - fara ca Bill sa-si dea seama - a inceput din nou sa asculte unele din lucrurile pe care le spunea profesoara lui si sa joace cu mingea de fotbal in pauza de pranz.

    Cand tatal lui a zis pentru prima data:  Putem sa luam un alt catelus, era ultimul lucru pe care si-l dorea Peticel. Nu mai putea exista un al doilea Peticel. Dar, cu trecerea timpului, s-a gandit ca poate ar fi dragut sa aiba un alt caine. Nu avea sa fie la fel, dar un catelus putea face cam ce facea si Peticel inainte. In plus, putea umple golul resimtit de Bill de la moartea lui Peticel.

     La un moment dat, mama lui l-a imbratisat si a spus: Toate sentimentele pe care le incerci de la o vreme sunt ceea ce simtim toti cand pierdem pe cineva drag noua. Stiu ca nu te simti bine si as vrea sa le pot face sa dispara din sufletul tau. Suferinta, tristetea si mania sunt o parte din modurile in care noi ne adaptam la pierderea unei persoane iubite. Trecem prin aceste emotii si apoi continuam sa privim inainte. Ne simtim tristi, apoi trebuie sa gasim ceea ce ne ajuta sa fim bucurosi din nou.

    Desigur, Bill nu l-a uitat niciodata pe Peticel si ma indoiesc ca-l va uita vreodata. Cu toate acestea, Bill a invatat ca mai erau o gramada de lucruri de care se putea bucura fara Peticel; apoi, cand si-a dorit cu adevarat, parintii i-au adus un nou catelus. De vreme ce blana noului catelus e fara pete, Bill ii spuse Fara-Petic. Acum, deasupra biroului sau e prinsa fotografia lui Fara-Petic, alaturi de cea a lui Peticel.

extras: 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti - George W. Burns
sursa foto: