Sunt situatii neprevazute si nefericite in viata unui copil, atunci cand pierde pe cineva foarte apropiat. Copii reactioneaza diferit de adulti. In saptamanile care urmeaza decesului cuiva drag, unii copii sufera sau cred ca persoana respectiva inca mai traieste. Negarea pe termen lung a mortii poate duce la complicatii emotionale. Daca copilului ii e teama sa mearga la inmormantare este de preferat sa nu fie fortat. In schimb poate fi ajutat sa-si aminteasca de persoana draga in alt fel: privitul unui album cu fotografii, amintirea unor momente frumoase petrecute impreuna, ascultarea unor povesti. Sa permitem copiilor sa-si exprime sentimentele de doliu si suferinta. In asemenea momente este potrivit sa le spunem copiilor urmatoarea poveste:
Intotdeauna e trist cand moare cineva drag noua. Prima data cand Bill a trecut prin asta a fost cand Peticel, cainele lui, a murit. Fusese mai mult decat un caine pentru Bill. Fusese prietenul lui inca de cand isi putea aduce aminte. Fusese langa el mai mult timp decat sora lui, Janet, si era intotdeauna langa el, chiar si cand cel mai bun prieten al lui Bill, Troy, nu putea fi alaturi de el.
Peticel se juca cu Bill oricand voia. Isi punea tacut capul in poala lui cand voia sa vorbeasca despre unele din lucrurile pe care nu le discuta niciodata cu nimeni altcineva. Peticel statea acolo, maraind intre tatal sau si Bill, cand tatal se supara pe el. Nu era nici o indoiala ca acel catel era cel mai bun prieten al lui si ca fusese intotdeauna asa.
Totusi, Peticel imbatranea. Blana ii devenea mai gri si se tara incet pana la usa pentru a-l intampina cand venea de la scoala, in loc sa sara in sus, cu labele pe pieptul lui Bill si incercand sa-l linga pe fata. Tata il dusese de cateva ori la veterinar in ultimele cateva luni si de data asta tata se intorsese singur acasa. I-a explicat ca veterinarul spusese ca era mai bine sa il adoarma pe Peticel.
Bill stia ca asta insemna ca Peticel era mort, dar nu voia sa creada. Stia ca Peticel era batran. Nu mai era ca inainte, dar cumva Bill se asteptase - si voise - ca prietenul sau patruped sa fie intotdeauna acolo. A incercat sa-si retina lacrimile, dar nu a putut. Mama lui l-a imbratisat si a spus:
- E in regula. Tu l-ai iubit pe Peticel si el pe tine. E in regula sa fii trist.
Bill a adormit plangand in acea seara. De fapt, a plans asa de mult, incat nu dormise aproape nici o secunda. A doua zi la scoala era ametit si, probabil, nu a auzit nici macar un cuvant din ce spunea profesoara. Nu a vrut sa se joace cu colegii la pranz sau dupa scoala. Nu putea sa se gandeasca decat la Peticel.
S-a pomenit intrebandu-se daca nu cumva fusese o greseala. Putea tata sa-i dea vesti gresite? Daca Peticel se insanatosise inainte ca veterinarul sa-l adoarma? Ar trebui sa mearga la veterinar sa verifice? Stia ca speranta aceasta nu era realista, dar nu voia sa accepte faptul ca Peticel nu avea sa se mai intoarca niciodata acasa.
Acum, daca l-ai cunoaste pe Bill, sunt sigur ca ti-ar placea. E un copil dragut, departe de a fi furios, dar in acele zile au fost momente cand tipa la sora sau la parintii sai daca ii cereau sa faca ceva - si apoi se scufunda in ganduri de disperare si tristete. Cateodata i se parea nedrept. De ce sa moara Peticel, cand el fusese un prieten asa de bun si nu facuse niciodata rau nimanui?
Treptat - fara ca Bill sa-si dea seama - a inceput din nou sa asculte unele din lucrurile pe care le spunea profesoara lui si sa joace cu mingea de fotbal in pauza de pranz.
Cand tatal lui a zis pentru prima data: Putem sa luam un alt catelus, era ultimul lucru pe care si-l dorea Peticel. Nu mai putea exista un al doilea Peticel. Dar, cu trecerea timpului, s-a gandit ca poate ar fi dragut sa aiba un alt caine. Nu avea sa fie la fel, dar un catelus putea face cam ce facea si Peticel inainte. In plus, putea umple golul resimtit de Bill de la moartea lui Peticel.
La un moment dat, mama lui l-a imbratisat si a spus: Toate sentimentele pe care le incerci de la o vreme sunt ceea ce simtim toti cand pierdem pe cineva drag noua. Stiu ca nu te simti bine si as vrea sa le pot face sa dispara din sufletul tau. Suferinta, tristetea si mania sunt o parte din modurile in care noi ne adaptam la pierderea unei persoane iubite. Trecem prin aceste emotii si apoi continuam sa privim inainte. Ne simtim tristi, apoi trebuie sa gasim ceea ce ne ajuta sa fim bucurosi din nou.
Desigur, Bill nu l-a uitat niciodata pe Peticel si ma indoiesc ca-l va uita vreodata. Cu toate acestea, Bill a invatat ca mai erau o gramada de lucruri de care se putea bucura fara Peticel; apoi, cand si-a dorit cu adevarat, parintii i-au adus un nou catelus. De vreme ce blana noului catelus e fara pete, Bill ii spuse Fara-Petic. Acum, deasupra biroului sau e prinsa fotografia lui Fara-Petic, alaturi de cea a lui Peticel.
extras: 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti - George W. Burns
sursa foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu