miercuri, 30 august 2017
CUM AR FI VIATA NOASTRA FARA BINE-RAU?
Binele si raul au condus lumea inca de la inceputurile timpului. Raul este un produs al fricii, totul se situeaza la nivelul mintii. Cate ore din zi le folosesti pentru a-ti indruma viata in functie de notiunile de bine si rau? De cate ori nu faci ceea ce ai vrea deoarece crezi ca e rau sau iti e teama de ceea ce cred sau spun ceilalti despre tine?
Lasi sa te deranjeze o multime de lucruri care iti creeaza multe emotii, frici si vina. Vrem si e important sa traim cu totii in armonie si in pace, eliberati de frica. Cand actionam impotriva legilor naturale, cele care conduc cosmosul, avem ceva de platit. Aceasta plata este efectul gandurilor noastre, nu este nici pacat nici rau ci pur si simplu legea cauzei si a efectului, legea care ne invata si care ne ajuta sa devenim mai constienti. Nu exista greseli, ci doar experiente.
Pacat, rau, pedeapsa, vina, greseala si multe altele daca nu ar exista, nu ar aparea in dictionare, te-ai gandi la ele? Tot acest vocabular a fost inventat si acceptat de foarte mult timp. Unii oameni s-au crezut Dumnezei si au inceput sa isi faca propriile lor legi, ignorand legile naturale. Setea de putere a dominat.
Personalitatile puternice au un punct comun: se cred mult mai bune in comparatie cu ceilalti, care nu sunt la fel de buni. Vor tot timpul sa-i schimbe pe ceilalti. Notiunea lor de bine si de rau are o influenta prea mare asupra lor. De aceea e atat de greu sa ii accepte pe ceilalti asa cum sunt.
Adevarul este un lucru foarte relativ si este o alta conceptie a fiintei umane, este proportional cu dezvoltarea fiecarei persoane. Fiecare din noi a atins un anumit nivel de evolutie: deci, adevarul unei persoane nu este mai putin bun decat adevarul altcuiva. Este in functie de dezvoltarea acelei persoane. Asadar, in loc sa vrei sa schimbi lumea, sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt. Fiecare experienta este o noua invatatura, o schimbare, o evolutie. Cand notiunea de bine si rau este prea accentuata, devii prea rigid cu tine si cu ceilalti. Esti atat de ocupat sa ii judeci si sa ii critici pe ceilalti, incat nu iti vezi propria viata. Ce se intampla cu aceasta persoana? nu simte nici o bucurie si momentele ei de emotie sunt permanente.
Ti-ai ales felul de a trai si obiceiurile actuale deoarece ai crezut ca sunt bune pentru tine, crezi ca tu esti autorul acestei decizii sau te afli sub o influenta exterioara?
Sa luam exemplu: somnul. Se spune ca ar trebui sa dormim cam opt ore pe noapte. Cine a decis asta? De cate ore de somn ai tu nevoie pe noapte? Corpul tau trebuie sa doarma atunci cand ii este somn si nu pentru ca asa ii arata ceasul. Cand iti este foame, mananci. Aceasta inseamna sa iti asculti corpul. Fii atent la nevoile tale personale si nu la ceea ce se spune.
Trebuie, un cuvant care indica limpede notiunea de bine si rau este important pentru tine. In general aceasta afirmatie nu vine de la tine, ci prin intermediul notiunii de bine si rau : trebuie sau nu trebuie. Exemplu: lucrezi toata saptamana. Sambata dimineata iti spui: trebuie sa fac curat astazi. Aceasta sarcina devine o corvoada. Ti-ar fi mai bine sa inlocuiesti trebuie cu intrebari de genul: Oare chiar am chef sa fac astazi curat? Si daca nu fac cat o sa ma coste acest lucru? Ti se intampla sa spui: Iar trebuie sa merg la munca in dimineata aceasta? Nu trebuie nimic niciodata... intreaga viata este o alegere! Poti alege sa nu mergi la munca dar esti pregatit sa platesti pretul pentru asta? Daca consideri ca te va costa prea mult deoarece risti sa iti pierz locul de munca, atunci vei lua o decizie care va deveni alegerea ta: Aleg sa merg la serviciu. De fiecare data cand te auzi spunand sau gandind trebuie, opreste-te si afirma contrariul: Nu, nu trebuie. Pot sa aleg in viata. Nu am de dat socoteala nimanui in lumea aceasta, decat mie insumi.
Referinte: ASCULTA-TI CORPUL, prietenul tau cel mai bun de pe pamant! LISE BOURBEAU
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu