miercuri, 15 martie 2017
Poveste terapeutica pentru gestionarea relatiilor la adolescenti
Unul din fundamentele esentiale pentru o maturitate psihologica si sociala este abilitatea noastra de a crea si mentine relatii calduroase, empatice si pline de gentilete. Individualismul atat de clamat si apreciat al culturii occidentale nu e favorabil dezvoltarii comportamentelor prosociale, sustin mai multi autori. Cand copiii isi dezvolta empatia, interesul si compasiunea pentru o alta persoana, sunt sanse mult mai mici ca ei sa se angajeze in acte de violenta, agresiune sau alte tulburari de conduita. Invatarea aptitudinilor pozitive ajuta la sanatatea emotionala si fizica, la o functionare buna a sistemului imunitar, scade rata de aparitie a cancerului, colesterolului si a mortii premature. Povestea pe care o voi expune este unul dintre instrumentele de lucru folosite intr-un program psihoterapeutic stabilit in functie de nevoile adolescentului aflat in vartejul divortului si a luptei parintilor pentru custodie unica.
Prinsa la mijloc: O poveste pentru adolescenti
Probleme abordate:
- separarea parintilor
- lupta pentru custodie
- sentimentul de a fi prins la mijloc
Resurse dezvoltate:
- cautarea de solutii
- acceptarea de compromisuri
- acceptarea a ceea ce nu poate fi schimbat
- descoperirea aspectelor pozitive
- a te vedea ca o persoana demna de iubire
Obiective propuse:
- acceptarea
- stima de sine
- sentimentul ca Sunt in regula asa cum sunt
Stii, in timp ce vorbim, imi vine in minte o persoana pe care o voi numi Karen si care era intr-o situatie foarte asemanatoare cu a ta. Tu imi amintesti mult de Karen pentru ca era una din acele fetite pe care e o bucurie sa le cunosti. Poate ca uneori se indoia de sine, dar parerea mea e ca era genul de persoana pe care ceilalti copii de varsta ei vor sa si-o faca prietena. Persoana ei avea ceva placut si frumos. Era caracterizata prin sinceritate si afectiune - genul de calitati pe care ceilalti le pretuiesc foarte mult la un prieten.
Din nefericire , Karen, ca si tine, a ajuns intr-o situatie in care nu voia sa se afle. Nu intelegea foarte bine cum ajunsese in acea imprejurare si, asa cum facem adesea cu totii, Karen se intreba daca nu cumva facuse ceva care sa cauzeze asta. Vezi tu, parintii ei se luptau pentru custodia lui Karen. Ea nu voia sa fie in acea conjunctura. Se simtea ca o franghie de care se tragea hais si cea, dar avea sentimentul ca e neputincioasa in aceasta privinta. Parintii ei se judecau in tribunal si totul se rasfrangea asupra ei.
Tatal ei era un tip destul de dragut si ii tot spunea lui Karen cat de mult o iubea si cat de mult voia ca ea sa locuiasca la el acasa. Mama ei facea exact acelasi lucru; fiecare dintre ei punea presiune pe ea. Vino sa locuiesti cu mine... voi avea grija de tine. Am sa te ingrijesc. Vreau sa vii la mine acasa. Amandoi spuneau aceleasi lucruri.
Pe Karen o incercau o gramada de sentimente: se simtea trista, ranita, dezamagita si neinteleasa. Era destul de mare, conform legii, sa hotarasca singura cu cine avea sa locuiasca, dar nu voia sa fie obligata sa faca asta. Nu-i placea sentimentul de a fi prinsa la mijloc, fara sa stie cu care parinte sa locuiasca. Indiferent ce facea, avea sa fie bine pentru unul din ei, iar pentru celalalt, ingrozitor de rau.
Desi amandoi ii spuneau tot timpul ca alegerea era a ei, nu avea senzatia asta si nici nu voia sa o faca, indiferent ca putea alege sau nu. A inceput sa se gandeasca la alternative, pe care chiar le-a sugerat parintilor. Isi spunea in gand: N-ar fi frumos sa se impace, sa uite de certuri si sa traim din nou impreuna ca o familie fericita, asa cum faceam inainte? Din nefericire, stia ca asta nu se va intampla, si astfel a sugerat sa locuiasca la unul din ei o vreme, si apoi o vreme la celalalt. Voia sa-i faca fericiti pe amandoi si, intr-adevar, sa se simta si ea fericita.
Din pacate, nu asta s-a intamplat. Se parea ca amandoi voiau totul sau nimic. Cand nu pareau sa ajunga la vreun compromis, tatal ei devenea agresiv si mai furios in certuri. Lui Karen nu-i placea sa-l vada asa. Mama era diferita. Parea trista si disperata - si asta poate o atragea un pic pe Karen de partea ei, dar ea nu voia sa ia partea niciunuia dintre ei.
Isi dorea sa dispara si sa se trezeasca maine, descoperind ca fusese un vis urat si ca nu se intamplase nimic in realitate. Chiar isi spusese in minte ca si-ar dori sa moara odata. Era inspaimantator, dar, daca s-ar fi intamplat, poate nu s-ar mai fi certat pentru ea. Dar o parte din ea intelegea ca nu acesta era raspunsul. Nu avea sa-i faca fericiti pe mami si pe tati, iar ea nu voia sa moara.
A inceput sa se intrebe de ce tatal ei lupta asa de agresiv si mama ei cu atata disperare. Poate, se gandea, amandoi o voiau pentru ca o iubeau si nu doreau sa o lase sa plece. Poate ca felul lor de a-si exprima dragostea era ciudat, dar a ajutat-o sa se simta mai bine cu ideea ca dragostea lor pentru ea era motivul pentru care se simtea prinsa la mijloc.
A inceput sa se gandeasca la faptul ca, indiferent ce faceau tatal si mama ei, indiferent unde locuia in cele din urma, exista ceva ce avea sa ramana neschimbat. O voiau amandoi pentru ca amandoi o iubeau. Ea era o parte unica si speciala a vietilor lor. Daca nu ar fi fost importanta si nu ar fi pretuit-o, nu s-ar mai fi certat de la bun inceput. Da, se gandea, indiferent cine castiga sau ce hotaraste judecatorul, eu voi ramane speciala pentru fiecare dintre ei. Nimic nu schimba faptul ca era fiica tatalui ei si fiica mamei ei. Era o persoana speciala, iubita si capabila sa iubeasca indiferent unde locuia. Cateodata poate uita asta si, in acele momente, i se parea util sa-si reaminteasca. Poate n-or fi de acord, dar pe mine ma iubesc. Da, ea putea fi iubita si apreciata, si uneori se simtea bine reamintindu-si asta.
extras: 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti - George W. Burns
sursa:foto
Abonați-vă la:
Postări (Atom)