miercuri, 4 iulie 2018

Iubesc cumparaturile!




                                                         




Obisnuiesti sa-ti cumperi haine pe care nici nu apuci sa le porti, ai zeci de perechi pantofi pe care i-ai incaltat doar odata, arunci banii pe obiecte inutile doar pentru ca sunt la oferta?

Definirea conceptului de dependenta de  cumparaturi este complicata deoarece oscileaza intre abordarile psihologilor si psihiatrilor si cele ale specialistilor de marketing si comportamentul consumatorului. O explicatie la prima vedere a  acestei dependente o reprezinta placerea imediata obtinuta prin cumparaturi, o falsa rezolvare a depresiei si a stresului. Asemanatoare celorlalte forme de dependente incepe ca o activitate de divertisment, recreationala si devine in timp compulsiva.
Dependenta de cumparaturi a fost initial descrisa de psihiatrii Bleurer si Kraepelin la inceputul secolului XX ca o actiune compulsiva (repetitiva) de a cumpara care duce la acumularea de mari datorii pe care le tot amani pana la aparitia unei situatii catastrofale cand afla toti cei apropiati de dependent.

Cum iti dai seama ca esti dependent de cumparaturi (oniomanie)?
1. Esti preocupat in majoritatea timpului de faptul de avea , de a detine un anumit obiect, de actiunea de a cumpara.
2. Te pregatesti intens de cumparaturi si cheltuieli, te gandesti unde si cand sa mergi poate si cum sa te imbraci si chiar si ce carti de credit sa folosesti. Faci cercetari serioase despre reduceri, noi magazine si tendinte noi in moda.
3. Actiunea - goana dupa cumparaturi - pe care dependentii o caracterizeaza drept captivanta, emotionanta, interesanta.
4. Actiunea se incheie cu cumpararea efectiva a produselor, plata lor, urmata de sentimente de dezamagire fata de propria persoana. Cele mai experimentate emotii negative sunt: depresia, anxietatea, plictiseala, furia, autocritica.

Cauze:
1. Legatura cu  tulburarile de personalitate si alte dependente. Oniomania poate fi legata de tulburarea obsesiv-compulsiva, de depresie, tulburarea de control a impulsurilor intalnita la jucatorii patologici de noroc, cleptomania, piromania, tricotilomania (smulgerea repetata a parului din propriul cap).
2. Efectul societatii de hiperconsum. A devenit un stil de viata plimbarea prin mall-uri si hipermarketuri, momente importante din viata noastra, intalniri si mese ale zilei toate se petrec in mall-uri.
3. Efect al manipularii prin publicitate. Aceasta la inceputuri servea intereselor consumatorilor, astazi serveste intereselor celor care fac profit. Reclamele au menirea sa te faca sa te simti mai norocos, mai frumos, mai bogat, esti invidiat  de X pentru ca ai reusit sa achitionezi produsul X sau serviciul Y...nu conteaza ce face produsul, importanta e imaginea pe care o capeti daca il detii.
4. Dezvoltarea tehnicilor de vanzare prin lucrul cu subconstientul consumatorului.
Profesionistii din marketing folosesc tehnici ca: preturi magice, presupuse oferte, apel la libertate, produse personalizate.
5. Efectul mass-mediei si a modelelor culturale. Promotoare ale publicitatii, canalele media transmit foarte des imagini ale oamenilor preocupati de cumparaturi, de multe ori este indusa ideea unui client VIP datorita efectului cumpararii unor produse si servicii care nu ne folosesc si ne golesc buzunarele. Oare am nevoie de....? s-a transformat obsesiv in trebuie, neaparat sa-mi cumpar cutare si cutare...!!!
6. Efectul modei. Dorinta de a fi la moda cu orice pret poate fi generatoare de multe suferinte materiale si nu numai. Din pacate, moda a devenit o industrie si avem nevoie de mult discernamant si echilibru pentru a rezista tentatiei. De ceva vreme, au intrat in acest joc care poate deveni periculos si institutiile bancare care ofera credite pentru nevoi personale. Va dati seama cat de greu  ii poate fi unui dependent de cumparaturi sa reziste acestei oferte!
7. Disparitia familiei traditionale si a valorilor. Ne place sau nu, lumea s-a schimbat si noi inca nu ne-am adaptat complet. Cu bune si rele, familia traditionala sustinea confortul si siguranta indivizilor, familia moderna ofera multe facilitati, este orientata spre individualism, punand accent pe  statutul social si economic. Indivizii ai caror personalitati ii predispun la dependente pot avea sentimente de neputinta, de vid, lipsa afectiunii.

Ce e de facut?
Oniomania este considerata o dependenta comportamentala, este putin studiata si putin inteleasa.
Pentru a fi tratata e nevoie sa fie recunoscuta de catre persoanele aflate in discutie. Urmeaza acceptarea unei evaluari psihologice si/sau psihiatrice pentru a se vedea legatura cu alte afectiuni, de obicei este depresia. La universitatea Stanford SUA, a fost testat cu succes Citalopram (antidepresiv) iar psihoterapia cognitiv-comportamentala da rezultatele cele mai bune in acest sens.

Referinte: Donald W. Black - A review of compulsive buying disorder -
                 De Sarbo si Edwards 1996, Roberts 1998, Mowen si Spears 1999, Valence et al. 1988  in 
                  Ergin, 2010




miercuri, 14 februarie 2018

Gaina sau vultur? - Poveste terapeutica

                             
                                                 
                                                 
                                                         


Un fermier isi inspecta proprietatea. Existau momente cand era important sa-ti examinezi hotarele, sa vezi cum anotimpul iti influenteaza culturile si recolta si sa te asiguri ca lucrurile sunt in ordine. Putina munca de intretinere din cand in cand poate adesea preveni catastrofe viitoare. Sa te ingrijesti de lucrurile care necesita atentie  te poate ajuta sa te asiguri ca viata curge lin.

In aceasta zi anume s-a abatut de la traseul lui ca sa se uite la un cuib de vulturi sus pe un copac. Il urmarise cu interes. Il observase pentru prima oara cu cateva luni inainte, cand vazuse cum maiestuoasa pasare aducea ramurele pe locul viitoarei sale case. Din cand in cand, fermierul trecea ca sa vada cum inainta constructia, dar nu dadea prea des tarcoale locului, ca sa nu tulbure procesul. A fost emotionat cand vulturul s-a cuibarit in fine in cupa construita rezistent si de abia astepta sa-i zareasca pentru prima data puisorii.

Azi era dezamagit. Vulturul nu se afla in cuib. In apropiere, i-a gasit trupul. Fusese impuscat. Cu oarecare curiozitate si teama, s-a suit in copac. In cuib era un singur ou. L-a luat cu grija jos din pom, l-a dus in hambarul lui si l-a strecurat sub o gaina care-si  clocea ouale.

Puiul de vultur a iesit in cele din urma din gaoace impreuna cu ceilalti puisori clociti de gaina. A fost crescut impreuna cu puii si se credea a nu fi altceva decat un pui de gaina neobisnuit. Isi petrecea timpul scormonind pamantul dupa seminte, cautand viermi si cloncanind in pustiu. Asa stateau lucrurile si acesta a fost modul in care vulturul si-a petrecut anii de formare. Nu avea o idee cine sau ce era. Ocazia de a se descoperi pe sine nu se ivise niciodata.

Intr-o zi, o umbra neagra, amenintatoare s-a asternut asupra bataturii din fata hambarului. Inspaimantat, vulturul a zburat cu companionii sai in cautare de adapost. Privind in sus, vulturul a vazut aripile desfacute ale unei pasari uriase, purtandu-se pe sine fara efort in cercuri gratioase, pe cand aluneca pe curenti de aer cald. Fermecat de maretia unei astfel de pasari gigantice si puternice, s-a intors spre puiul de gaina din spatele lui si a intrebat:
-         Ce-i asta?
-        Asta, i-a spus puiul, este regele pasarilor. Taramul sau e cerul. El stapaneste aerul. Se numeste vultur. Noi suntem pui de gaina. Noi apartinem solului.

Vulturul a privit in sus la pasare si a vazut ce  asemanatori erau. S-a uitat la puisori si, pentru prima data, a vazut cat era de diferit de ei. Cele observate de  vultur au adus cu sine o noua cunoastere. Ceva s-a schimbat in modul in care percepea realitatea sa. Informatia cea noua a deschis noi optiuni.

Vulturul avea acum de ales. Putea sa traiasca si sa moara ca gaina in cotetul din ograda sau putea sa-si desfaca aripile si sa se avante in aer cu maretie, iscusinta si forta, aidoma pasarii de deasupra sa.

SUNTEM CEEA CE CREDEM CA SUNTEM!

 101 povesti vindecatoare pentru adulti - George W. Burns


vineri, 5 ianuarie 2018

Poveste terapeutica pentru adulti - Sa te bazezi pe tine insuti!



                                                                 
                                           
Sentimentele de lipsa de putere, neajutorare si lipsa a controlului au fost identificate drept trasaturile principale ale unui numar de tulburari psihice, a da putere este adesea o interventie terapeutica primara si majora in orice forma de psihoterapie. Sentimentele de neajutorare si de lipsa de speranta pot fi caracteristici majore, daca nu cauze, ale depresiei. Deseori oamenii sufera de anxietate sau fobii cand nu detin controlul, sau controlul perceput, asupra evenimentelor din vietile lor.

Aceasta poveste ne invata cum sa facem fata schimbarilor, provocarilor dificile care apar in vietile noastre, cum sa indepartam neincrederea in sine, ne ofera modalitati de a accepta ce nu poate fi schimbat, de a gasi cai noi de rezolvare a obstacolelor care apar, de a invata sa ne apreciem si sa ne bazam pe noi.

Uneori viata intra comod intr-o rutina. Crestem, fiind obisnuiti cu ceea ce ne este familiar si acolo simtim ca suntem in siguranta. Timp de generatii, asa a fost pentru locuitorii unui satuc de munte. Urmasera o traditie care adapta viata modelelor ritmice ale naturii. Cartofii erau cultivati in sezonul lor. Proviziile se schimbau in functie de pasunile sezonale, in susul si in josul povarnisurilor de munte. Fiecare se astepta ca acest pattern sa continue pentru totdeauna.

Dar tot asa cum tiparele sunt ceva familiar, si schimbarile sunt inevitabile. Nimic nu dureaza o vesnicie. Este exact prin ceea ce treceau acesti sateni acum. Multe lucruri pe care le traiau erau in afara controlului lor. In ultimile sezoane clima nu fusese blanda cu ei, iar acum exista mai putina hrana si erau mai multe guri de hranit.

Batranul satului s-a adresat sfatului.
- S-ar putea sa nu fim in stare sa tinem sub control multe dintre lucrurile care se petrec  in acest moment, a spus, asa ca e nevoie sa ne adaptam lor. Este singura cale de a asigura supravietuirea si fericirea oamenilor nostri.

Sfatul a decis sa trimita zece tineri la drum spre capitala, unde ar putea gasi de lucru si, era de sperat, ar trimite bani pentru a sprijini comunitatea.

Odata alesi, cei zece tineri au pornit in lunga si anevoioasa lor calatorie. Aveau de trecut peste numeroase creste muntoase, de invins rape abrupte si de traversat ape involburate. Au trait multe experiente noi si provocatoare in drumul lor, au reusit sa o infrunte pe fiecare in parte. pana ce parea ca vor in fine dejucate. Dar deodata, in fata lor a aparut un obiect aparent de nedepasit, un rau adanc, cu ape repezi, plin de curenti inselatori si valtori puternic invartejite. I-au examinat un timp malurile acoperite cu bolovanis, cautand locul de traversare cu apa cea mai mica si mai linistita. Exista o singura posibilitate - o portiune presarata cu pietre umede si alunecoase pe care sa paseasca in inaintarea lor spre malul celalalt. Ascuns partial de un tarm stancos si de pomi, traseul nu le era complet vizibil celor care ramaneau pe mal. Nu se puteau ajuta unul pe celalalt. Fiecare barbat era lasat in seama propriilor forte.

Au facut pe rand incercarea temerara. Cand parea ca toti au ajuns la malul celalalt, unul dintre ei a propus sa numere grupul, ca sa se asigure ca sosisera toti cu bine. Erau numai noua. Care o fi lipsind? Ce i s-o fi intamplat? Grupul a intrat in panica, fiecare gandindu-se care dintre camarazii lui o fi alunecat in apele furioase, fiind luat de curenti si inecandu-se probabil. Au scrutat malul, dar nu au putut vedea pe nimeni in apa sau aruncat pe tarm. Ce sa faca?

Un al doilea tanar s-a decis sa numere din nou. Rezultatul a fost acelasi. Ingrijorarea lor a sporit si au reluat cautarile dar tot n-au gasit nici cea mai mica urma a prietenului lor disparut.

Fiecare tanar a  numarat la randul lui si fiecare a ajuns la acelasi rezultat: numai noua trecusera cu bine raul. Erau siguri ca unul dintre prietenii lor murise. I- au napadit un sentiment de tristete, s-au strans unul in altul, plangandu-si prietenul disparut.

Tocmai atunci s-a intamplat ca un strain sa treaca pe-acolo. S-a oprit si i-a intrebat de ce erau asa nefericiti. I-au povestit cum au pornit zece tineri din satul lor la drum. Trecusera acest rau primejdios si unul dintre prietenii lor disparuse in aceasta incercare, caci, atunci cand au ajuns pe mal s-au numarat si erau noua. Sigur ca se inecase. Nu exista nicio alta explicatie pentru ca il cautasera cat putusera ei de bine. Ce altceva sa faca decat sa il planga?

Calatorul, vazand problema, i-a intrebat numele prietenului care lipsea. Tinerii se uitau mirati unul la altul, dar nici unul nu-l putea numi pe cel absent. Strainul le-a cerut sa se numere iarasi, rezultatul a fost acelasi. 

Izbucnind in ras, strainul a incercat sa-i linisteasca.
- Niciunul nu lipseste, le-a spus. Este bine, si intr-adevar important, sa ne pese unuia de celalalt si sa ne apreciem reciproc. Dar sa nu ne apreciem noi pe noi insine are, de asemenea, complicatiile sale. Problema este ca fiecare dintre voi a fost atat de modest, incat a uitat sa se numere pe sine.

Bibliografie: 101 povesti vindecatoare pentru adulti - George W. Burns


luni, 4 decembrie 2017

CARE ESTE SCENARIUL TAU DE VIATA?


                                                             

Irina, o persoana istovita, a avut o mama alcoolica incapabila sa-i pregateasca hrana sau sa raspunda nevoilor ei in termeni de ingrijire materna. In jurul varstei de 5 ani, Irina decide ca cea mai buna solutie pentru a se descurca in viata este aceea de  a deveni competenta si eficace. Astazi, este foarte organizata, controlata si suprasolicitata la locul de munca.
La polul opus, Tom, de 31 ani, se afla la al cincilea loc de munca. Nu depune nici un efort sa reuseasca, a refuzat o specializare care i-ar fi oferit o avansare la actualul loc de munca. In copilarie a suferit de dislexie (tulburare de citire). Tatal, un distins profesor universitar, mama un lector avid, comparandu-se cu ei a ajuns la concluzia ca este un prost. Si astazi, isi mentine credintele: La ce bun sa mai incerc, oricum voi esua, sunt un ratat!


Ce este un scenariu?
SCENARIU DE VIATA este un set complex de modele relationale inconstiente bazate pe reactii fizice de supravietuire, introiectii autoreglatoare, concluzii experentiale implicite, decizii explicite alese sub presiune, in fiecare etapa de dezvoltare.(Erskine, 1980).
Explicatii:
- set complex de modele relationale inconstiente = cand nu ceri, nu ai asteptari, nu simti - exprimi. Sunt persoane care in copilarie au invatat sa-si inghita furia si dezamagirea produsa  de mama sau tata si sa nu mai simta nimic.
- reactii fizice de supravietuire = cand nevoia de securitate nu este implinita (copil batut, agresat, neglijat, umilit), se declanseaza Sistemul General de Alarma Lupta sau Fugi. Acesta este insotit de o serie de reactii corporale: transpiratie, albire/inrosire, tremur, muschi incordati.
- introiectii = copilul mic imita in mod inconstient atitudinile parintelui  si adopta modul sau de a  gandi.
- concluzii implicite = sunt inconstiente, se formeaza pana la 2 ani, ele provin din experienta directa cu celalalt. Ex: mama este tot timpul ocupata, concluzia implicita este trebuie sa deranjez cat mai putin, iar efectul va fi retragerea. Va decide sa manance si sa se joace singur.
- decizii explicite = se iau in copilarie sau in orice etapa evolutiva in termeni de totul sau nimic. Ex: trebuie sa ii ajut pe ceilalti ca sa fiu iubit de mama.


Constructia scenariului:
a. Influentele parentale
Scenariul are la baza mesajele parentale sub forma de: injonctiuni si permisiuni, directive si programe de identificare.
1. Injonctiuni si permisiuni
Permisiunile si injonctiunile sunt emise in copilarie, nonverbal de catre parinti la varsta la care copilul nu intelege inca limbajul verbal. Ele sunt expresia sentimentelor profunde de neacceptare a propriului Copil interior, a sentimentelor parintilor fata de sine, viata si a permisiunilor si injonctiunilor pe care parintii le-au primit la randul lor. Ex. injonctiuni: Nu creste! Nu avea succes! Nu gandi! Nu fii intim cu ceilalti! Permisiunile ofera un mesaj opus: Ai dreptul sa cresti! Ai dreptul sa ai succes! Ai dreptul sa fii tu insuti! Ai dreptul sa fii destept/sa gandesti! Ai dreptul sa fii tu insuti! Ai dreptul sa fii intim!
2. Programe de identificare - reprezinta demonstratiile, exemplele parintesti. Ex: parintii cheltuitori transmit un model de management financiar bazat pe risipa.
3. Directive - consemne complet si direct verbalizate sub forma de sfaturi, incurajari, filozofii familiale, proverbe. Ex: nu te indragosti ca vei suferi, nu crede in prieteni, in viata totul se plateste, numai prostii plang etc.
Exista cinci categorii de directive:
FII PERFECT! copilul invata ca numai nota 10 sau premiul intai conteaza.
FII PUTERNIC! copilul invata sa se comporte ca un Superman, sa nu-si arate slabiciunile.
FA UN EFORT! mesajul primit este : prin munca sau lupta, la progrese!
GRABESTE-TE! sunt cei care nu au timp niciodata, sunt agitati, implicati in prea multe activitati.
FA-MI PLACERE! trebuie intotdeauna sa le faci celorlalti pe plac, sa nu iti faci de ras parintii iar  mai tarziu partenerul de viata, copiii etc.


b. Contributia copilului
Copilul contribuie la constructia propriului scenariu de viata prin doua modalitati:
1. Decizia de viata - copilul va decide care atitudini sunt o solutie rezonabila pentru a gestiona toate datele rezultate din injonctiuni, permisiuni inconstiente, programe de identificare, mesaje nonverbale si verbale. Rezultatul va fi un mod de gandire de tipul: Eu sunt OK sau Eu nu sunt OK.
2. Alegerea eroului - copilul se identifica inconstient cu eroul preferat din povesti.


In exemplul de la inceput, Irina s-a identificat in copilarie cu Mica Sirena, ea se comporta precum o mama a ranitilor, este  un salvator pentru ceilalti, iar barbatii de care se indragosteste  o considera doar o prietena de suflet.


Bibliografie:
Eliberarea din inchisoarea sufletului prin PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA  - Camelia Alina Stavarache
PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA PRACTICA - Richard Erskine si Janet Moursund


marți, 7 noiembrie 2017

Cum sa dai si cum sa primesti mangaieri!

                                                         

Conceptul de economie de stroke-uri  introdus de Claude Steiner ne ajuta sa intelegem cum am ajuns sa avem parte de putina caldura in interactiunile noastre si ce putem face pentru a remedia acest lucru. Putem vedea stroke-urile pozitive ca pe niste mici bucatele de iubire date de o persoana si primita de alta. Cu toti avem nevoie de stroke-uri din momentul nasterii pana la sfarsitul vietii. Un aspect important este faptul ca ele sunt gratuite si pot fi date oricui. Dar nu toti dam si primim stroke-uri, cu toate ca acestea au puterea sa ne faca sa ne simtim mai bine. Claude Steiner ne spune ca acest lucru se intampla datorita unor reguli de economie a stroke-urilor (a mangaierilor) si functioneaza dupa regulile economiei bazate pe bani. Cand suntem limitati financiar, ajungem sa muncim din greu pentru a ne satisface nevoile bazale. Oamenii pot fi controlati prin crearea de probleme economice. Asa se intampla si cu stroke-urile. Noi am fost invatati de catre parinti cu niste reguli restrictive fata de ele. Copilul invata repede ca pentru a primi semnele de afectiune trebuie sa se comporte cum vor tata si mama. Si asa ajungem si noi sa fim reticenti in a da si a primi stroke-uri cand ele sunt nelimitate si la indemana tuturor. Iata cele 5 reguli pe care le invatam din copilarie:
nu da stroke-urile/semne de afectiune pe care doresti sa le dai
ar fi bine sa dam un stroke atunci cand simtim, dar de cele mai multe ori ne oprim din a spune lucruri frumoase despre altii
nu cere stroke-uri/semne de afectiune de care ai nevoie
pentru unii oameni e caracteristic sa nu ceara ceea ce au nevoie si sa astepte ca ceilalti sa le ghiceasca nevoile si sa le indeplineasca. E in regula sa cerem sa ni se spuna cuvinte frumoase si asta nu inseamna ca persoanele respective sunt cu siguranta nesincere
- nu accepta stroke-urile pe care le doresti
sunt persoane care se simt rusinate daca primesc un compliment si schimba repede conversatia. Poti sa-l consideri un cadou si sa-ti amintesti de el in momentele mai putin fericite
- nu refuza stroke-urile/semnele de afectiune pe care nu le vrei
se refera la comentariile rautacioase care ne sunt adresate uneori si e bine sa le ignoram, chiar nu suntem obligati sa punem la suflet lucrurile negative
- nu iti oferi stroke-uri/semne de afectiune
putem vorbi frumos despre noi si chiar sa credem asta, poate fi orice ne face sa ne simtim bine


Dar ganditi-va ca toate aceste reguli invatate se pot schimba si putem obtine altele care ne sunt de un real folos.
 - dati stroke-urile/semne de afectiune pe care vreti sa le dati
 exprima gandurile pozitive sau negative pe care le nutresti despre celalalt
 - cereti stroke-rile/semne de afectiune de care aveti nevoie
 cere parerea celorlalti despre tine: ce parere ai despre felul cum am decorat camera?
 - acceptati stroke-urile/semne de afectiune pe care le primiti
 multumesti si iti exprimi emotia cand primesti un compliment
 - nu acceptati stroke-urile/semne de afectiune pe care nu le vreti
 ne ajuta expresiile de genul: imi pare rau, este parerea ta nu a mea
 - oferiti-va voua insiva stroke-uri/semne de afectiune(multe)
trateaza-te ca si cum ai fi cel mai bun prieten al tau, ofera-ti mici recompense pentru fiecare succes zilnic, spune-ti in gand:  pot sa fac fata situatiei X, nu sunt cu nimic mai prejos decat ceilalti!

 bibliografie: Claude Steiner  Regulile economiei de mangaieri

joi, 19 octombrie 2017

Evanghelia Terapiei





                                                                     

Bate si ti se va deschide
Cere si ti se va da
Cauta si vei gasi
Priveste si vei vedea
Asculta si vei auzi
Asculta-ti tacerea si iti vei auzi nevoile
Reflecteaza in loc sa intrebi
Vorbeste atunci cand ai ceva de spus
Vorbeste despre tine iar ceilalti iti vor vorbi despre ei
Mergi si vei inainta
Simte si vei trai
Da si vei primi (poate)
Iubeste si vei fi iubit
Deschide-te si ceilalti se vor deschide
Fii pasionat si vei pasionant
Fii tu insuti si ceilalti vor deveni ei insisi
Construieste ceea ce cauti
Seamana fara sa tii seama si vei culege
Ia seama la ceea ce nu faci in loc sa te revolti
In loc sa reprosezi parintilor ceea ce au facut din tine, ia seama la ceea ce faci cu ceea ce ei au facut din tine
Traseaza-ti calea pe care vrei s-o strabati inainte de a astepta un vant favorabil
Traieste din plin si vei fi lasat sa traiesti
Traieste-ti viata aici si acum
Acolo unde se naste viata dispare boala si vindecarea va fi data cu prisosinta
Fii responsabil si vei fi mai putin vinovat
Fii iarasi copil si vei creste
Renunta si vei fi mai liber
Daca esti pregatit, nu astepta de la Cel atotputernic ceea ce nu poate veni decat de la tine
RIDICA-TE SI UMBLA
                                                                                       Omagiu lui Isus, primul meu terapeut
Andre Moreau - Tainele Autoterapiei asistate


vineri, 22 septembrie 2017

VIATA DUPA DOLIU



                                                         
Stăteam pe o băncuţă de lemn, discutând cu cineva, când mi-a sunat telefonul. M-am uitat la număr – era Dani, sora mea. Am răspuns, şi la telefon era de fapt mama. „Vino la spital“, mi-a spus ea, „că e gata.“ „Ce e gata?!“ i-am răspuns pe un ton iritat, deşi în sinea mea ştiam foarte bine la ce se referea. Se referea la tata, care era în spital suferind de leucemie. Am închis telefonul şi am rămas încremenită, privind în gol. Mintea mea încerca să asimileze ce îmi spusese mama, dar nu reuşeam. Probabil că persoana cu care vorbeam (al cărei nume nu mi-l amintesc) şi-a dat seama după expresia de pe faţa mea că ceva nu era în ordine, că m-a întrebat ce s-a întâmplat. „Tocmai mi-a spus că tatăl meu a murit...“ am îngăimat eu, parcă vomitând cuvintele pe care gura mea nu vroia să le rostească, şi care păreau străine de persoana mea. „O, îmi pare rău...“ a spus ea pe un ton politicos. Apoi eu  m-am ridicat să îl caut pe soţul meu, Beni, şi ea a părut uşurată că plec, şi a găsit pe altcineva cu care să facă conversaţie.  Înainte să ne urcăm în masină să plecăm spre spital, ţin minte că cineva mi-a urat ca Dumnezeu să mă mângâie pentru pierderea tatălui meu. „Ce tâmpenie“, m-am gândit. Tatăl meu nu era mort, sau, dacă murise, Dumnezeu va face o minune şi îl va aduce la viaţă.  Acea zi a marcat începutul unui capitol nou din viaţa mea – doliul. Nu aş fi ales niciodată să învăţ lucrurile pe care le-am învăţat în anii care au urmat morţii tatălui meu. Pe dinafară, şi eu şi familia mea am trecut cu bine peste pierderea lui. Pe dinăuntru, unii dintre noi încă avem răni necicatrizate. Am ajuns să pot să vorbesc despre el fără să plâng (de cele mai multe ori), dar încă am momente când mi-e atât de dor de el încât simt că nu mai pot să respir dacă nu îl văd.


Astfel, dacă ai pierdut pe cineva, iată la ce te poţi aştepta:
Doliul tău poate dura mai mult decât se aşteaptă cei din jur.
Doliul poate necesita mai multă energie decât ţi-ai fi putut imagina.
Doliul tău poate aduce multe schimbări şi va fluctua.
Doliul te va afecta în toate sferele vieţii tale: socială, fizică, psihică.
Vei jeli atât ceea ce ai pierdut în trecut, cât şi ceea ce vei pierde în viitor.
Vei jeli nu numai persoana în sine, ci şi toate visele, speranţele, aşteptările neîmplinite faţă de cel drag, cât şi nevoile pe care nu ţi le va mai putea implini.
Doliul tău va conţine un amalgam de sentimente, nu numai depresie şi tristeţe.
Vei experimenta o combinaţie de mânie şi depresie, iritabilitate, frustrare, intoleranţă.
Îţi va păsa prea puţin de tine însuţi.
Vei experimenta „spasme“ de doliu – valuri bruşte de jale care te vor lua pe nepregătite.
Iţi va fi greu să gândeşti raţional şi să iei hotărâri, şi vei uita multe lucruri.
Te vei întreba dacă nu cumva îţi pierzi minţile.
Vei fi, pentru o perioadă, obsedat(ă) de moarte şi de cel decedat.
Vei începe să cauţi sensul vieţii şi îţi vei pune sub semnul întrebării credinţa sau concepţiile filozofice.
Vei vrea să te retragi social, să nu mai interacţionezi cu prietenii sau să îţi schimbi prietenii.
Vei experimenta schimbări fizice.
Vei descoperi că sunt anumite date (zile de naştere, aniversări) sau evenimente (Crăciunul, Paştele) sau stimuli (un anumit parfum, sau faţa cuiva care seamănă cu cel decedat) care vor declanşa o explozie de dor şi durere.
Cei din jur vor avea aşteptări nerealiste de la tine şi îţi vor răspunde într-un mod care nu-ţi va fi de ajutor.
Anumite experienţe mai târziu îţi vor readuce la viaţă sentimentele din doliu (căsătoria unuia dintre copii, absolvirea, etc.).


Ce transformari se petrec in interiorul tau?
vei experimenta nelinişte, dureri de cap, tremor, tulburări de digestie, de apetit, pofta sexuală va fi diminuată, îţi va fi afectat somnul (ca şi cantitate şi calitate), vei creşte sau pierde din greutate, vei avea modificări de energie (te vei simţi poate mai obosit ca de obicei).
Iată o listă cu unele din bolile pe care le poţi face dacă nu încerci să amortizezi efectele stresului asupra corpului tău:
 Boli digestive: intestine iritate, ulcer, gastrită, constipaţie sau diaree cronică, diabet zaharat.
 Boli cardiovasculare: palpitaţii sau diverse tulburări de contracţie a cordului, atac de cord, hemoragie cerebrală, hipertensiune arterială.
Tulburări respiratorii: exacerbarea atacurilor de astm bronşic (pentru cei care suferă deja de astm). Artrită, dureri musculare.
Tulburări neuropsihice: anxietate, atacuri de panică, episoade depresive sau maniacale.
Scăderea sistemului imunitar, ceea ce atrage contractarea mult mai rapidă a unor bacterii sau virusuri determinând răceli, gripe, pneumonii, hepatită. De aceea, chiar dacă nu simţi un mare entuziasm pentru sănătatea ta în această perioadă, este important să înţelegi că viaţa ta nu s-a sfârşit  şi că este de datoria ta (în mod deosebit dacă sunt şi alţii care depind de tine, cum ar fi copiii) să încerci să îţi păstrezi sănătatea.


Cum putem fi alaturi de o persoana in doliu? De cele mai multe ori este suficient :
• sa fiti atent, rabdator, respectuos si sensibil
• sa acordati prioritate sentimentelor si nevoilor persoanei indoliate
• sa vorbiti mai putin si sa ascultati mai mult
a. Retineti ca este suficient sa va exprimati compasiunea si condoleantele in mod sincer si cit mai scurt (simplu) ; Nimeni nu va cere (nimeni nu se asteapta de la dumneavoastra ) sa faceti sa dispara durerea
b. Intrebati cu ce puteti fi de folos. Oferiti-va sa faceti doar lucruri pe care sunteti sigur ca le puteti duce la bun sfarsit. Este un moment total nepotrivit pentru promisiuni false!
c. Incercati sa nu oferiti lucruri care nu vor fi de folos sau pe care persoana respectiva nu le doreste. Acestea ar putea accentua singuratatea, furia sau tristetea acestei persoane
d. Respectati limitele. Nu invadati intimitatea unei persoane care a suferit o pierdere abordandu-l la servici sau la sala de sport, privindu-l adanc in ochi sau cu o strangere de mana insistenta pentru a-i arata simpatia. Ii este cu siguranta deja greu sa se mentina pe linia de plutire si sa se concentreze  si ultimul lucru de care are nevoie este sa ii reamintiti de pierderea suferita (prietenii apropiati au rareori acest gen de comportament)
e.  Lasati mesaje – vocale sau prin e-mail – sau trimiteti un mic cadou, pentru a arata ca va ganditi la persoana respectiva, si nu asteptati nimic in schimb. Este chiar indicat sa precizati ca nu asteptati si nu este nevoie de vreun raspuns
f. Nu cereti nimic. Nu va asteptati ca persoanele care sunt de obicei generoase sa fie generoase ca de obicei – mai devreme de citeva luni sau chiar un an – doi
g. Asteptati-va ca persoana respectiva sa fie mai iritabila si mai sensibila ca de obicei, si fiti ingaduitor(-oare)
h. Nu repetati la nesfarsit cat sunteti de devastat, trist si indurerat datorita acestei pierderi. In comparatie cu durerea persoanei indoliate, a dumneavoastra este doar o picatura intr-un ocean si persoana respectiva are alte griji decat suferinta dumneavoastra
i. Fiti foarte atent la gesturi si la indicii non-verbale (limbajul corpului), cum ar fi datul ochilor peste cap si agitatia. La cel mai mic semn, schimbati subiectul sau incetati ceea ce faceti
j. Evitati cliseele de genul « Macar acum nu mai sufera » sau « D-zeu ne da doar atat cat stie ca putem duce ». Cu siguranta persoana care a pierdut pe cineva drag n-a vrut sa auda asta nici cand i s-a spus pentru prima oara, si nu vrea sa auda nici acum
k. Nu va asteptati ca persoana indoliata sa depaseasca aceasta incercare in cateva luni. Aceasta nu se va intampla. Acest proces (de vindecare) poate dura 2-3 ani
l. Umorul, o veste buna sau cererea unui sfat intr-un domeniu cunoscut persoanei indoliate – pot fi modalitati de a distrage atentia intr-un mod placut si de a reveni la o oarecare normalitate – chiar daca este vorba despre o ameliorare temporara. Procesul de doliu poate dura chiar si 2-3 ani


Fazele procesului de doliu:
negarea - persoana nu accepta realitatea, pentru a se proteja de fluxul emotional prea puternic, nu vrea sa vada, sa auda, sa inteleaga.
furia - protesteaza in fata realitatii, devine furios pe altii - Doctorii nu si-au dat toata silinta, sau furios pe sine cu sentimente de vinovatie  -Poate ca ar fi trebuit sa mai fac, sa mai incerc...
negocierea - in starile de vulnerabilitate si neputinta pot aparea conditionari de tipul: Ma voi ruga de mai multe ori pe zi pentru a nu pati ceva rau cei dragi.
depresia - reprezinta faza de constientizare a mortii, se manifesta prin tristete accentuata si regret.
acceptarea - este momentul in care se accepta pierderea, apare o anumita detasare de evenimentul mortii. Din nefericire, sunt persoane care nu trec prin toate aceste faze si raman blocate in unele etape. In aceasta situatie apare doliul complicat si este necesar ajutorul de specialitate.


Cand este indicat sa apelati la servicii psihologice:
- cand persoana nu doreste sa se desparta de lucrurile persoanei decedate
- cand nu poate vorbi despre cel disparut/a fara sa planga in crize
- prezinta tendinta de izolare, dorinta de a-si schimba radical viata
- are sentimente de vinovatie, stima de sine scazuta, frica de boala si moarte


Bibliografie: Drum prin doliu - Anda Mogos
                     Comunitate de sprijin: Exista viata dupa doliu!




depresirmântării, la ritualurile de după îmormântare şi suportul emoţional din partea familiei şi celor apropiaţi. În această fază persoana poate să nu fie interesată de nimic, se simte Fazele procesului de doliu: 

Prima etapă: NEGAREA. În această etapă este posibil să apară blocajul emoţional, manifestat prin incapacitatea persoanei de a înţelege şi de a realiza ce se întâmplă. 
"Nu, n-a murit, nu e cu putinţă !" Persoana nu poate privi realitatea în faţă şi încearcă să se protejeze de fluxul emoţional prea puternic. Persoana refuză starea prin care trece, nu vrea să vadă, să audă, să înţeleagă. 
În această perioadă se poate manifesta uitarea selectivă, deziluzia, negarea semnificaţiei pierderii. 

A doua etapă: FURIA: Persoana poate protesta în faţa realităţii, "E nedrept, nu voiam să moară, de ce a plecat ?" Poate da vina pe ceilalţi "Medicii nu sunt în stare de nimic, n-a fost îngrijit cum trebuie !" sau se poate înfuria pe sine însuşi. Pot apărea sentimente de vinovăţie "Ar fi trebuit, dacă aş fi ştiut..." 

A treia etapă: DEPRESIA. În funcţie de istoria personală, situaţiile prin care a trecut persoana se pot întâlni şi situaţii depresive. Mai ales când este vorba de o persoană importantă care părăseşte această lume. În acest caz este foarte important pentru înţelegerea şi depăşirea stării de doliu, participarea activă la ritualurile înmormântării, la ritualurile de după îmormântare şi suportul emoţional din partea familiei şi celor apropiaţi. În această fază persoana poate să nu fie interesată de nimic, se simte